UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI FORMAREA CAPACITĂŢII DE COMUNICARE A PREŞCOLARILOR PRIN JOCUL DIDACTIC Lucrare metodico-ştiinţifică pentru susţinerea gradului didactic I Coordonator, Candidată, Prof. univ. dr. Rodica Nagy Maria Pascal -Saucă Grădiniţa cu P.P. nr.18 Botoşani 2 ARGUMENT MOTTO: “Există ceva care-i separă pe copii de cei care nu mai sunt copii:aceasta este ideea de joc. Pentru copil ca si pentru un matematician, jocul este o treabă serioasă.”(Grigore Moisil) Vârsta preşcolară este apreciată tot mai mult ca vârstă ce cuprinde cea mai importantă experienţă educaţională din viaţa unei persoane; pe parcursul ei, se înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualităţii umane şi unele din cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale. În ciclul preşcolar, domeniului limbă şi comunicare îi revine sarcina de formare şi dezvoltare a capacităţii de comunicare. Ce s-ar întâmpla dacă nu am dezvolta capacitatea comunicării prin limbaj? Aceasta ar duce la izolarea copilului, ar modifica relaţiile sale cu semenii şi cu realitatea înconjurătoare, ar produce o stagnare în dezvoltarea personalităţii, ceea ce nu ar fi de dorit . Ca mijloc de bază în dezvoltarea limbajului şi a comunicării se utilizează jocul didactic. Acesta are multiple funcţii formative, dintre care evidenţiez următoarele: - stimulează funcţiile intelectuale ; - stimulează şi modelează procesele afectiv motivaţionale; - funcţia de comunicare a limbajului este cultivată prin intermediul jocului; - activitatea de joc generează importante compensaţii psihice în viaţa copilului. Îmbinând elementele de învăţare cu cele de joc si invers, copilul îşi îmbogăţeşte sistematic cunoştinţele şi vocabularul. Este cunoscut că, în joc, copilul îşi exersează pronunţia, îşi îmbogăţeşte vocabularul şi învaţă să facă unele generalizări. Datele cercetărilor şi observaţiilor psihologice arată că jocul contribuie la dezvoltarea proceselor şi însuşirilor psihice, la dezvoltarea formelor de analiză şi de sinteză verbală, numai dacă devine joc didactic. Toate acestea, precum şi dorinţa de perfecţionare m-au determinat să-mi aleg această temă spre cercetare. 3 1.DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII DE COMUNICARE LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ 1.1.IMPORTANŢA DEZVOLTĂRII CAPACITĂŢII DE COMUNICARE LA VÂRSTA PREŞCOLARA Viaţa omului nu este posibilă în afara comunicării pentru că omul comunică in mediul în care trăieşte, iar dezvoltarea lui psihică este legată de comunicare. Comunicarea este un schimb de informaţii între două persoane, între o persoană şi un grup. Este un liant, un factor de articulare şi de coeziune a indivizilor în viaţa socială. Comunicarea este o relaţie, un proces, iar relaţia se defineşte ca o legătură şi interacţiune informaţională între doi termeni:emiţător şi receptor sau destinatar. Dezvoltarea capacităţii de comunicare în grădiniţa de copii este unul dintre obiectivele majore care se realizează în mod treptat, prin lărgirea relaţiilor verbale cu cei din jur, în condiţiile manifestării de către copil a curiozităţii de cunoaştere a obiectelor, pe de o parte, a atitudinilor interogative referitoare la originea şi cauza unor fenomene, pe de altă parte. În vederea formării capacitaţii de comunicare la preşcolari, educatoarea trebuie să aibă în vedere caracteristicile esenţiale ale limbajului la vârstă preşcolară. Printre acestea se numără: - sporirea expresivităţii realizate prin conţinutul şi structura propoziţiei, prin epitete,prin comparaţii; - trecerea de la limbajul interior la cel exterior –adesea, jucându-se,copilul îşi susţine singur dialogul; - dezvoltarea morfologiei şi a sintaxei vorbirii(se corectează în mare măsură capacitatea de pronunţare şi se realizează acordul gramatical); - are loc dezvoltarea limbajului concomitent cu apariţia funcţiilor de comunicare, de fixare a experienţei cognitive şi de organizare a activităţii. Prin întregul proces instructiv-educativ din grădiniţă şi, îndeosebi, prin activităţile specifice de cultivare a limbajului se perfecţionează vorbirea copiilor sub aspect fonetic, se lărgeşte sfera vocabularului activ şi pasiv, se consolidează formele corecte gramatical. În procesul de îndrumare a educării limbajului la preşcolari, noul curriculum le propune educatoarelor obiective cadru cum ar fi: - dezvoltarea capacităţii de exprimare orala, de înţelegere şi utilizare corectă a semnificaţiilor structurilor verbale orale; - educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic,lexical, sintactic; - dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral; - dezvoltarea capacităţii de a înţelege si transmite intenţii, gânduri, semnificaţii mijlocite de limbajul scris; 4 Obiectivele cadru sunt urmărite de educatoare de-a lungul întregii perioade a preşcolarităţii şi constituie repere ale activităţilor de educare a limbajului. Obiectivul principal al activităţii instructiv-educative din grădiniţa de copii este formarea personalităţii individuale a copilului, ţinând seama de ritmul său propriu, de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentală: jocul. O primă categorie de obiective ale dezvoltării limbajului în grădiniţă vizează lărgirea orizontului de cunoaştere al copilului, ca bază pentru îmbogăţirea şi nuanţarea exprimării orale. În activităţile libere şi pe domenii experienţiale, copilul este dirijat să cunoască lumea înconjurătoare utilizând toate simţurile şi evoluând treptat prin folosirea unor mijloace de cuantificare, de comparare, de procese, de analiză şi de interpretare a datelor obţinute. Toate acestea impun copilului folosirea cuvintelor prin care să cunoască obiectul, să-i arate însuşirea, să indice acţiuni în care obiectul e implicat. Activităţile de cunoaştere a mediului oferă educatoarei material pentru îmbogăţirea vocabularului, pentru precizarea sensului unui cuvânt, iar copilului, posibilitatea de a-şi comunica impresiile şi cunoştinţele. Mai multe obiective ale educării limbajului în grădiniţă urmăresc cu prioritate expresivitatea comunicării, ceea ce înseamnă, stimularea copilului de a vorbi, păstrându-şi farmecul vorbirii, adică prin intonaţie, accent, ritm. Curiozitatea specifică vârstei preşcolare constituie o bază pentru formarea deprinderii copilului de a se informa prin întrebări. În toată activitatea din grădiniţă copilul trebuie să-şi exprime emoţiile, trăirile afective, sentimentele, atitudinile faţă de oameni, plante, animale, situaţii pozitive sau negative, împrejurări concrete sau întâlnite în poveşti. Obiectivul major al educării copiilor în grădiniţă şi anume, pregătirea copilului pentru activitatea de şcolar, constituie un motiv important pentru care cultivarea limbajului are un rol hotărâtor. În acest sens, dezvoltarea şi educarea limbajului preşcolarului presupune perfecţionarea comunicării sub aspect fonetic, lexical şi sintactic.. In grădiniţă dezvoltarea capacitaţii de comunicare a preşcolarilor se realizează şi prin alte activităţi decât cele pe domenii experientiale . Astfel, la sectorul „Ştiinţă” activităţile care vin în sprijinul dezvoltării capacităţii de comunicare îmbracă o varietate de forme de realizare. Jocul senzorial „Spune, ce ai gustat? ”, pe lângă obiective de altă natură, activează vocabularul preşcolarilor cu cuvinte specifice fructelor sau legumelor gustate, determinându-i în acelaşi timp să răspundă în propoziţii corecte din punct de vedere gramatical. Observând „Aspecte de primăvară”, preşcolarii le descriu, folosind cuvinte specifice anotimpului respectiv. Prin folosirea jocului „Când se întâmplă ?” organizat pe baza unor imagini cu cele patru anotimpuri, copiii raportează anotimpurile la schimbările atmosferice survenite în natură şi reuşesc să-şi exprime aprecierile asupra fiecărui anotimp. 5 La sectorul „Construcţii”, la tema „Construim căsuţe”, copiii mânuiesc piesele trusei Lego, dar trebuie să şi verbalizeze, descriind construcţia obţinută şi dialogând între ei pentru a selecta piesele necesare tipului de construcţie ales. În cadrul sectorului „Joc de rol”, cu tema „De-a doctorul”, copiii dialoghează, folosind cuvinte adecvate: seringă, stetoscop, faşă etc. La temele: „De-a florăresele”, „De-a marinarii” etc…, comunicarea cu partenerii, în termeni adecvaţi temei, într-un dialog civilizat, este o latură esenţială a activităţii. La tema „De-a serbarea”, dialogul se referă la o varietate de puncte specifice serbării: poezii, dansuri, piese de teatru, teatru de păpuşi etc. Copiii care practică „jocul de masă” verbalizează în funcţie de temă. La tema „Caută locul meu!”, sistematizându-şi cunoştinţele despre toamnă, ei motivează acţiunea întreprinsă şi selectează elementele corespunzătoare toamnei (fructe, legume,flori, frunze ) . În zona „Biblioteca” se desfăşoară multe activităţi din sfera limbajului sau sunt iniţiate activităţi de acest gen, pe grupuri mici, pentru a fi continuate mai târziu, în cadrul activităţilor pe domenii experienţiale. Limbajul este abordat într-o viziune integrată, urmărindu-se simultan doua laturi importante ale sale: cea receptivă si cea expresivă. Acest sector oferă preşcolarilor posibilitatea realizării lecturii după imagini din viaţa plantelor, animalelor sau a oamenilor, a reconstituirii unor scene din poveştile îndrăgite (recunoaşterea şi caracterizarea personajelor) povestirea unor întâmplări care i-a impresionat, a urmăririi unor dvd - uri , a dialogului pe tema unor cărţi. Chiar şi sectorul „Artă” în care ponderea o deţine activitatea practică (pictură, aplicaţii, modelaj etc.) oferă copiilor posibilitatea de a verbaliza: numesc culorile, materialele, instrumentele, descriu obiectele obţinute, apreciază propriile lucrări şi pe acelea ale colegilor, motivându-şi opţiunile. Toate activităţile liber alese ale preşcolarilor favorizează un climat afectiv de comunicare verbală liberă şi civilizată între copii, consolidează actul comunicării în formele cele mai variate, generate de varietatea jocurilor, a cântecelor, a exerciţiilor ritmice. În procesul de instruire şi educare a copiilor un rol important revine materialului didactic. Folosirea din plin a materialului didactic are o importanţă hotărâtoare în asimilarea temeinică şi conştientă a cunoştinţelor, dezvoltă spiritul de observaţie al copiilor şi măreşte interesul pentru cunoaştere. Multe cunoştinţe, care par la început dificile, pot fi uşor înţelese atunci când se foloseşte cu pricepere ilustrarea lor. Cu cât se imprimă activităţilor un caracter intuitiv (astfel acţionându-şi laturile psihice ca: atenţia, memoria, imaginaţia, creativitatea, gândirea) cu atât activitatea va oferi copilului un câştig mai deplin. 6 1.2.CULTIVAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII-PREMISE ALE DEZVOLTĂRII CAPACITĂŢII DE COMUNICARE Evoluţia limbajului la copil este strâns legată de evoluţia gândirii, pentru că limbajul impune gândirii exigenţele sale culturale ,contribuind în felul acesta la restructurarea ei. Gândirea îndeplineşte în sistemul psihic uman un rol central, orientează, conduce şi valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice (limbajul, memoria, imaginaţia, atenţia), este definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale. Se defineşte ca un proces cognitiv care, prin intermediul abstractizării şi generalizării, extrage şi prelucrează informaţii despre relaţiile categoriale şi determinative. La baza oricărui proces de cunoaştere stă comparaţia ca determinare a asemănărilor şi deosebirilor. De la cea mai fragedă vârstă fiinţa umană se raportează la lumea concretă, stabileşte asemănări şi deosebiri între obiecte, fenomene, situaţii, ţinând cont de un anumit criteriu (culoare, greutate, volum, mărime, formă, utilitate etc.) ce compară, clasifică. În toată activitatea psihică participă operaţii de analiză şi sinteză, de descompunere a întregului în părţi şi recompunere în întreg. Modalităţile de operare a gândirii sunt, în sensul ascendent, de la particular la general, de la concret la abstract şi, în sensul descendent, de la abstract la concret şi de la general la particular. Relaţiile intelectuale sunt mijlocite prin limbaj, prin cunoştinţele acumulate de memorie şi reactualizate selectiv, prin datele experienţei personale etc. Dezvoltarea intelectuală a copilului de la naştere până la adolescenţă cunoaşte mai multe stadii. Primul stadiu, al inteligenţei senzoriomotorii cuprinde perioada de la 0 la 2 ani, se caracterizează prin trecerea de la nivelul reflexelor necondiţionate ale copilului la organizarea unor acţiuni senzoriomotorii coerente sub forma reacţiilor circulare, primare, secundare şi terţiare, prin asimilări şi acomodări reciproce ale schemelor, formarea unor deprinderi motrice, stocarea unor reprezentări şi dobândirea unor semne ce pot simboliza obiecte. Stadiul preoperaţional ce cuprinde perioada de la 2 la 7 ani reprezintă o perioadă de intensă dezvoltare, se caracterizează prin interiorizarea acţiunilor, multiplicarea schemelor diferenţiate şi asimilate reciproc, expansiunea simbolicii reprezentative, a semnalizării şi comunicării verbale. Treptat, în această perioadă, copilul se eliberează de limitele acţiunilor motorii concrete, le înlocuieşte în cadrul jocului prin acte simbolice, este o perioadă de intensă verbalizare şi organizare a limbajului, cuvântul şi propoziţia constituind mijloace de schematizare, integrare şi clasificare a obiectelor şi elementelor după diferite criterii. În acest stadiu gândirea preşcolarului este preconceptuală şi intuitivă, este o gândire egocentrică şi magică. 7 Pe măsura dezvoltării limbajului preconceptele câştigă în generalitate; preşcolarul devine capabil de a sesiza configuraţia ansamblului cu ajutorul cuvântului, care este un simbol, copilul reuşeşte să-şi reprezinte realitatea, posibilităţile de sistematizare şi integrare ale gândirii preşcolarului cresc. În finalul perioadei preoperaţionale apar grupările operaţionale care permit conceptualizări şi coordonări ale conceptualizării, se intră în stadiul operaţiilor concrete (situat intre 6 şi 10-12 ani), se dezvoltă capacitatea de a coordona între ele operaţiile gândirii, de a la grupa în sisteme unitare, devine posibilă reversibilitatea prin inversiune. Strâns legat de evoluţia gândirii este şi evoluţia limbajului. Limbajul şi gândirea se intercondiţionează, a vorbi bine înseamnă a te conforma esenţei limbajului, care este indisociabil de gândire, contribuie efectiv la constituirea, precizarea şi vehicularea exactă a gândirii, făcând-o consistentă şi comunicabilă. Prin limbaj, copilul face deducţie, stabileşte raporturi, îşi aminteşte situaţiile trecute, cere explicaţii cauzale asupra unor obiecte, ale unor conduite. Nu există limbaj nesemantic, comunicarea fiind un proces de transmitere a informaţiilor, a mesajelor, între comunicare şi cunoaştere existând un raport de unitate. Nu se poate gândi fără mijloacele limbajului, acesta având multiple funcţii: de comunicare, cognitivă, simbolic-reprezentativă, expresivă,persuasivă, reglatorie, ludică. Preşcolaritatea este perioada de organizare şi pregătire a dezvoltării gândirii. Activităţile desfăşurate în grădiniţă, caracterul organizat al activităţii copiilor se răsfrâng direct asupra limbajului lor care se îmbogăţeşte cantitativ de la o etapă la alta, câştigă în coerenţă, vocabularul activ creşte de la 800-1000 de cuvinte la 3 ani, până la 3500-4000 de cuvinte la 7 ani. Grădiniţa oferă variate posibilităţi de exersare şi cultivare sistematică a limbajului activ. Limbajul oral dialogat sau monologat contribuie la dezvoltarea laturii fonetice a limbajului, la însuşirea fondului lexical şi a semnificaţiei. Treptat, din limbajul monologat se dezvoltă o nouă formă – limbajul interior care sporeşte posibilităţile copilului de a-şi planifica mintal activitatea, contribuie substanţial la dezvoltarea intelectuală a copilului. Limbajul interior îndeplineşte funcţii de anticipare, proiectare, este centrat pe înţelesuri, pe idei şi imagini. Dezvoltarea limbajului preşcolarului are la bază experienţa cognitivă a acestuia în relaţiile cu cei din jur. În grădiniţă, în cadrul activităţii de intercomunicare cu copii din grupă sau cu adulţii, copilului i se oferă posibilităţi optime de exprimare liberă, acest lucru realizându-se în orice moment al zilei de la venirea lui în grădiniţă şi până la plecare, din prima etapă a zilei până la etapa a IV-a. În activităţile organizate cu întreaga grupă de copii, cât şi în cele individuale, accentul trebuie pus pe exprimarea copiilor pentru ca limbajul să fie viu, colorat, intonaţia să fie expresivă, astfel încât preşcolarii să-şi însuşească 8 raporturile gramaticale ale limbii, sub aspect morfologic şi sintactic, fonetic şi lexical. Materialul necesar desfăşurării normale a gândirii şi limbajului este furnizat de realitate, de povestirile educatoarei, de experienţa de viaţă a copilului, de relaţiile sale cu ceilalţi copii. Trecerea de la intuitiv la verbal-abstract depinde de bogăţia experienţei intuitiv-acţionate, de gradul de elaborare a tipurilor superioare de activitate, de modul în care grădiniţa asigură achiziţionarea de informaţii, cultivă procesele psihice de cunoaştere: gândirea, limbajul, memoria, imaginaţia, atenţia voluntară etc., urmăreşte organizarea judicioasă a activităţii de instruire, dezvoltarea spiritului de observaţie, stimularea permanentă a inteligenţei şi creativităţii copiilor, a independenţei în gândire şi acţiune, formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă, stimularea vorbirii coerente şi expresive, prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire, de pronunţie a sunetelor. Dezvoltarea limbajului şi a comunicării, a vorbirii corecte, a creativităţii verbale a copiilor, a fluenţei şi originalităţii în gândire şi vorbire se asigură prin stimularea imaginaţiei acestora în interpretarea unor imagini, a unor roluri, în crearea unor povestiri, în cadrul jocurilor care au asemenea sarcină didactică, prin valorificarea la maximum a fiecărei posibilităţi de cultivare a exprimării verbale în activităţile ce se organizează în grădiniţă. O mare parte a sarcinilor recomandate de programă mizează dezvoltarea bazei fonetice a limbajului. Încă de la grupa mică trebuie urmărită dezvoltarea aparatului fonoarticular (baza articulatorie), insistându-se asupra mişcărilor de articulare corectă a sunetelor (fricative, vibrante, velare etc.), precum şi a diftongilor ai, ei, ea, au, corectându-se , în acelaşi timp, tulburările din vorbirea unor copii. Paralel cu această activitate accentul trebuie pus şi pe dezvoltarea, îmbogăţirea fondului principal de cuvinte care denumesc cuvinte utilizate de copil în activitatea cotidiană (cană, farfurie, creion, caiet, pensulă, acuarelă etc.), acţiuni (spălat, scris, desenat, culcat etc.), calităţi ale obiectelor (înalte, scurte, mici , mari, frumoase, urâte etc.), noţiuni referitoare la culori (roşu, galben, albastru, alb, portocaliu, verde etc.), aşezarea în spaţiu (sus, jos, sub, deasupra etc.), timp (azi, ieri, dimineaţa, seara etc.). În aceste activităţi copiii sunt puşi în situaţia de a exprima verbal acţiunile întreprinse, de a face motivaţii, de a utiliza cuvântul în forma gramaticală corectă, de a pronunţa cuvântul izolat sau inclus în propoziţii, deci în context. Dezvoltarea limbajului la vârsta preşcolară se realizează prin toate activităţile din grădiniţa ( cu toata grupa,în grupuri mici şi individual). Jocurile- exerciţiu pentru însuşirea exprimării orale corecte, exerciţiile de observare a obiectelor, a fenomenelor, de stabilire a relaţiilor şi interdependenţei dintre acestea şi motivarea verbală, în scopul îmbogăţirii vocabularului activ şi a celui pasiv, exerciţiile pentru descrierea unui fapt (eveniment) concret care presupune relatare, comentare în scopul comunicării fluente, coerente, logice, exerciţiile de 9 mimică şi gest, precum şi de redare dialogată în interpretări de roluri cunoscute şi îndrăgite de copii, învăţarea conţinutului poeziilor predate în activităţile pe domenii experienţiale, lecturile după imagini, imagini din cărţi, reviste, albume etc. oferă variate posibilităţi pentru cultivarea limbajului şi a gândirii preşcolarului. Dezvoltarea vorbirii şi a gândirii preşcolarului urmăreşte pregătirea copiilor pentru şcoală şi stabileşte o strânsă legătură între conţinutul muncii instructiv-educative din grădiniţă şi integrarea cu succes în învăţământul primar al copiilor. 1.3. FORMELE ŞI FUNCŢIILE LIMBAJULUI Din punct de vedere psihologic, limbajul este activitatea de comunicare dintre oameni, activitate realizată cu ajutorul limbii şi al tuturor resurselor ei. Din punct de vedere al iniţiativei de comunicare, limbajul este de două feluri:limbaj activ şi limbaj pasiv. Limbajul activ este limbajul în care este prezentă intenţia de comunicare, este procesul de pronunţare a cuvintelor şi de fixare a lor în scris. Limbajul pasiv este limbajul in care nu este prezentă intenţia de comunicare, ci de recepţionare şi înţelegere a limbajului celui care ne transmite un mesaj oral sau scris. După forma de exprimare, limbajul este de două feluri: limbaj intern şi limbaj extern. Limbajul intern este limbajul care se desfăşoară în sfera interioară,mintală. Este vorbirea în gând cu sine însuşi şi pentru sine. Procesul de formare a limbajului intern are loc la preşcolar între 3 ani şi jumătate şi 5 ani şi jumătate. Apariţia limbajului interior sporeşte enorm de mult posibilităţile copilului de a-şi planifica mintal activitatea, de a şi-o regla permanent. Copilul vorbeşte cu sine şi pentru sine mai ales atunci când se află în situaţii dificile, problematice. Vorbind cu sine, copilul găseşte soluţii,îşi ordonează acţiunile. Limbajul intern are o mare importanţă în dezvoltarea intelectuală a copilului, pentru că limbajul intern este mecanismul de bază al gândirii. Limbajul intern îndeplineşte funcţii de anticipare, de proiectare, de conducere dinăuntru şi de coordonare a limbajului oral şi scris. Limbajul extern este adresat unor destinatari din afară şi se realizează în două forme: limbaj oral şi limbaj scris. Limbajul oral este limbajul vorbit şi rezultă din succesiunea selectivă, structurată după reguli logico-gramaticale ale sunetelor articulate. După specificul comunicării, limbajul oral se realizează în trei variante: solilocviu, monolog şi dialog. Solilocviul este vorbirea cu voce tare cu noi înşine. Această formă de comunicare se întâlneşte la copil până la vârsta de 5 ani . Monologul presupune existenţa unui destinatar extern care să recepteze fluxul mesajelor fără a replica după fiecare secvenţă, ci doar la sfârşit. Next >